Toamna dietelor noastre…

…desi cred ca mai bine as zice: toamna palmilor peste ochi (si, poate al restartului sau mai bine zis, al continuatului).

Din ce am vazut, cel mai recent update la stilul meu de viata l-am facut in Iulie 2013. In apararea mea spun ca de atunci pana la sfarsitul lui august am avut o perioada extraordinar de stresanta, finalizata cu un deces in familie. Nici nu m-am dumirit bine ca avusesem biletele de avion luate pentru vacanta si am plecat putintel sa schimbam aerul.

La intoarcere, ca de obicei, au urmat palmile peste ochi cand am dat fata in fata cu cantarul.

Fata de acea ultima postare din Iulie, am reusit sa adun in plus aproape 2 kg (1.9 kg de fapt) insa tot ma laud cu 4.8 kg pierdute din Ianuarie 2013.

Sigur ca am o scuza (chiar buna). Cat am calatorit am avut foarte putin control asupra mancarii (pentru zilele din Cluj zero control, iar pentru restul de 7, foarte putin control). Am navigat eu cat am putut prin optiuni, dar cornetto de dimineata la mic dejun…nu era de evitat (si a fost chiar buuuun).

Insa, o data cu venirea acasa, a venit si…toamna. Ceea ce pentru mine inseamna urmatoarele:

  • struguri, smochine, nuci si gutui din gradina proprie
  • supe de legume
  • ceaiuri multe si interesante (tocmai am luat o noua combinatie)

Mi-am propus sa incerc combinatii noi de mancaruri, evitand, ca de obicei, carnea, pastele si orezul, cu care nu sunt prietena de nici un fel. Pana una alta am incercat un stir fry . Eu am ales varianta doar cu varza si ardei (fara ceapa, rosii si dovlecel).

Nu sunt eu mare fan varza calita, dar cand e frig parca am chef de salate calde…nu reci.

Bag seama ca si Tea se loveste de aceleasi probleme …si promit ca o sa ii dau retete cu ciuperci.

Si intre timp, preferata mea:

O saptamana de tinut ochii pe alegerile alimentare si sarit peste cornetto de dimineata… si am reusit sa imi revin la kg “normale”. Sigur ca , over all, sunt foarte multumita de progresul de pana acum. Nici nu ma asteptam si nici nu voiam sa scad brusc. Am ales sa imi revin la un stil de viata ce l-am avut prin 2008-2009, adaptat la cerintele jobului de acum si multe altele.

Evident pentru ca s-a schimbat anotimpul, se schimba putin (mai mult) si ceea ce mananc. Salate reci evit sa mai fac dar am trecut pe salate calde si supe. Voi vrea sa incerc sweet potatoes pentru ca am tot auzit lucruri bune despre ei.

Promit ca nu uit sa va tin la curent :)

4 thoughts on “Toamna dietelor noastre…

  1. Nici mie nu-mi place dovleacul…evident, ca si in cazul tau, face exceptie bostanul copt … care imi place.
    Am incercat toate formele de preparare a dovleacului … alor mei le-a placut foarte mult, dar ei onca continui sa il evit, desi este foarte sanatos …

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s