Lecturi Urbane Arad Ediţia 4 – Povestea merge mai departe


Povestea Lecturilor Urbane in Arad a început cu mult înaintea primei ediţii, desfăşurate în Parcul Eminescu în 28 august 2010. Încă din iarna anului trecut, Cristina a început să pună bazele proiectului. Mai apoi, în vară, a început „ofensiva”: întâlniri, planuri, cutii de donaţii, afişe, stickere, semne de carte… vise şi speranţe.

În august, arădenii au redescoperit lectura în spaţiu public şi s-au împărţit peste 100 de cărţi celor care au venit în parc; apoi, în toamnă s-au mutat în Cafe Boeme, o dată cu cea de-a două ediţie, desfăşurată în 30 octombrie 2010. Feedbackul celor prezenţi a fost şi de data aceasta pozitiv, iar numărul cărţilor împărţite a crescut.

Ediţia a treia a Lecturilor Urbane Arad a însemnat două mari premiere: prima ediţie Lecturi Urbane într-un liceul arădean – Liceul Teoretic Vasile Goldiş – , dar şi prima ediţie de seară, într-un club rock, şi anume Club Flex. Dimineaţa, elevii şi profesorii au scris povestea lecturilor, împărţind aproximativ 300 de cărţi celor prezenţi. Iar în seara aceleaşi zile de 17 decembrie 2010, lectura s-a împletit cu o cană de vin fiert şi muzică de iarnă, într-o atmosferă de poveste.

Cei trei organizatori – Cristina, Adrian şi Emilian – au început deja să pregătească „terenul” pentru cea de-a patra ediţie Lecturi Urbane Arad, care va avea loc la mijlocul in 2 Aprilie 2011, pe platoul din fata Primariei Arad.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s